PROCURĂ, 1 AUGUST 1904 (CU SIGILIU DE CEARĂ DE CULOARE ROȘIE)

PROCURĂ, 1 AUGUST 1904 (CU SIGILIU DE CEARĂ DE CULOARE ROȘIE)

Heritage

Procură datată din 1 august 1904, document manuscris realizat pe hârtie oficială de culoare gălbuie, specifică actelor administrative și juridice de la începutul secolului al XX-lea, prin care o persoană împuternicește o altă persoană să acționeze în numele său în anumite chestiuni administrative, juridice sau patrimoniale.

În jurul logoului se regăsește textul tipărit în limba rusă: „актовая бумага” („Hârtie de act”) și „Российской Империи Рублей” („Ruble ale Imperiului Rus”). Aceste inscripții indică natura fiscală a documentului și apartenența sa la sistemul administrativ al statului. Mențiunea valorii de 18 ruble reprezenta taxa timbrului fiscal inclus în hârtia oficială pentru redactarea sau autentificarea actului. Sistemul era similar timbrelor fiscale: valoarea hârtiei varia în funcție de importanța juridică sau de valoarea tranzacției pentru care era utilizat documentul.

Textul documentului este redactat olograf, cu cerneală, într-o scriere cursivă caracteristică epocii, cu litere alungite și trăsături caligrafice specifice începutului de secolul XX. Hârtia prezintă o nuanță gălbuie, rezultate din manipularea și păstrarea îndelungată a documentului.

Autentificarea actului este realizată prin aplicarea unui sigiliu de ceară (surguci) roșu, plasat în zona inferioară a documentului. Sigiliul, turnat direct pe hârtie sau peste un punct de legătură al documentului, prezintă amprenta unui tipar sigilar, având rolul de a confirma autenticitatea și validitatea juridică a actului. Culoarea roșie a surguciului era frecvent utilizată în epocă pentru documentele oficiale sau cu caracter juridic.

Compozițional, documentul este structurat într-un text continuu, care cuprinde formula de introducere, conținutul împuternicirii, eventualele limite ale mandatului acordat și formula de încheiere. În partea finală se regăsesc semnătura emitentului și elementele de validare, inclusiv sigiliul de ceară.

Prin caracteristicile sale materiale și grafice, documentul constituie o mărturie a practicilor administrative și juridice de la începutul secolului XX, ilustrând modalitățile de redactare, autentificare și circulație a actelor oficiale în epocă.

Număr de inventar: FB-2649; D-988.