„LIMBA NOASTRĂ–I LIMBĂ SFÂNTĂ”
„LIMBA NOASTRĂ–I LIMBĂ SFÂNTĂ”
Cenaclu literar
„LIMBA NOASTRĂ–I LIMBĂ SFÂNTĂ”
Recital de cântece și poezii
Data: 28 august 2026, ora 14:00
Locația: Sala Panoramică, Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău (Turnul de Apă),
str. Alexei Mateevici 60A, municipiul Chișinău.
Organizator: Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău, sub egida Direcției Generale Cultură și Patrimoniu Cultural.
Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău invită publicul la evenimentul cultural „Limba noastră-i limbă sfântă”, dedicat Sărbătorii Naționale „Ziua Limbii Române”, celebrată anual la 31 august, începând cu anul 1989.
Prin acest eveniment vom celebra Limba română ca una din cele mai valoroase expresii ale identității noastre istorice și culturale, limba care, de-a lungul veacurilor, a păstrat memoria, tradițiile și spiritul unui popor.
În deschiderea evenimentului, ne vom bucura de prezența și prestația invitatului special – Ion ANTON, poet, prozator, traducător și publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova.
Recitalul de cântece și poezii cu genericul „Limba noastră-i limbă sfântă”, va fi susținut de un grup de copii și adulți din satul Dumbrava, parohia Sf. Ierarh Petru Movilă, sub îndrumarea conducătorului artistic – Oltea BOLDUREANU.
Vor participa cu un recital de cântece și și studenți de la Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice.