Expoziții temporare, Noutăți

EMIL LOTEANU – AMBASADORUL CULTURII NAȚIONALE

EMIL LOTEANU – AMBASADORUL CULTURII NAȚIONALE

Expoziții temporare

3 noiembrie 2026
16:00

Vernisaj și masă rotundă: 3 noiembrie 2026, ora 14:00

Perioada expoziției: 3 – 29 noiembrie 2026

Locația: Sala Panoramică, Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău (Turnul de Apă)

Adresa: Str. Alexei Mateevici 60A, mun. Chișinău.

Organizator: Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău, sub egida Direcției Generale Cultură și Patrimoniu Cultural.

Vernisajul expoziției de fotografie documentară și masa rotundă, organizate cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la nașterea marelui cineast, s-au desfășurat pe data de 3 noiembrie 2026, la Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău.

Coordonator și moderator al evenimentului – Liubov COȘMAN, muzeugraf a Muzeului de Istorie a Orașului Chișinău.

În deschiderea evenimentului,  Alexandru CORDUNEANU, publicist, a vorbit despre valoarea istorică și culturală a creației lui Emil Loteanu.
În cadrul mesei rotunde, invitații speciali au evocat personalitatea Emil Loteanu, creația cineastului, contribuția sa la dezvoltarea cinematografiei și influența pe care opera sa o exercită asupra generațiilor de artiști. Am fost onorați de prezența și discursurile invitaților speciali:
– Valentina PLUGARU – regizor, membră a Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova;
– Zinaida TIMOFTI – actriță, pedagog, membră a Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova;
– Zinaida BALAN – prietenă a familiei regizorului Emil Loteanu.

Au manifestat interes și au participat la discuții studenții anului I la specialitatea de actorie a AMTAP, împreună cu profesorii Nina Lefter și Irina Boiarchina.

Emil Loteanu (6 noiembrie 1936 – 18 aprilie 2003) a fost actor, scenarist, regizor, poet și scriitor basarabean. Prin originalitatea viziunii sale artistice și forța expresivă a creațiilor cinematografice, a devenit una dintre personalitățile de referință ale cinematografiei naționale și internaționale. Filmele sale – „Poienile roșii”, „Lăutarii”, „O șatră urcă la cer”, „Tandra și gingașa mea fiară” și „Ana Pavlova”, au obținut numeroase premii și distincții internaționale. Operă sa a depășit granițele geografice și culturale, transformând cinematografia într-un veritabil ambasador al valorilor culturale și sensibilității naționale.
Personalitatea sa artistică s-a afirmat și în domeniul literaturii. Emil Loteanu a publicat volume de versuri, precum „Zbucium” (1956) și „Versuri” (1970), dar și trei volume de proză: „Vioara albă” (1963), „Busolică” (1966) și „Lăutarii” (1972), ultimele două fiind ecranizate chiar de autor. Diversitatea preocupărilor sale creative reflectă un spirit artistic complex, capabil să transpună în imagini, cuvinte și sunet emoția, frumusețea și profunzimea experienței umane.

Meritele sale remarcabile au fost recunoscute prin numeroase distincții, printre care titlurile: Maestru Emerit al Artei din RSS Moldovenească (1969); Artist al Poporului din Federația Rusă (1980), Premiul de Stat, Ordinul Republicii Moldova, Premiul pentru Excelență în Arta Regizorală, acordat în anul 2001 la Ateneul Român din București. A fost, de asemenea, membru de onoare al Academiei Internaționale de Film „Nika”.

Expoziția de fotografie documentară valorifică imagini din fondul Muzeului de Istorie a Orașului Chișinău, care surprind momente de creație a lui Emil Loteanu și contribuie la păstrarea memoriei uneia dintre cele mai importante personalități ale culturii naționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *